Centrul de Studii în Medicină Preventivă

Obiective

  • Dezvoltarea unor programe de învăţământ universitar şi postuniversitar.
  • Identificarea factorilor de risc din mediul ambiant şi corelarea lor cu indicatorii de sănătate şi boală pornind de la problemele concrete de sănătate publică.
  • Cuantificarea riscului determinat de factorii de mediu identificaţi asupra populaţiei.
  • Dezvoltarea unor strategii de informare şi formare a populaţiei în sensul „stilului de viaţă sănătos”.
  • Cunoaşterea ştiinţifică prin cercetare experimentală a unor mecanisme fiziopatologice ale bolilor cu grad mare de impact în populaţie şi corelarea lor cu factorii din mediul ambiant.
  • Realizarea unor colaborări cu alte instituţii de cercetare din ţară sau străinătate şi realizarea unor schimburi de experienţă sau proiecte în comun.

 

Mod de organizare

Centrul de Studii în Medicina Preventivă (CSMP) este o unitate profesională şi ştiinţifică, non-profit, fără personalitate juridică care funcţionează în cadrul Catedrei XXIX, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie «Victor Babeş» Timişoara.

Adresa Centrului : Institutul de Sănătate Publică «Prof.Dr. Leonida Geogescu», Bul.  Victor Babeş nr. 16, Timişoara cod 300226, sediul Disciplinei de Igienă a UMF Timişoara.

 

Direcţii de cercetare prioritare

 

Proiecte principale

“Risk Behaviors within the Young Population in the West Area of Romania”, CNCSIS Grant type A code CNCSIS 1167/2003, 2003-2005 Director: Prof.dr. Vlaicu Brigitha

“Stochastic Modeling of The Effect of Meteorological Factors Modifying The Risk of Airway Diseases due to Air Pollution in Turnu-Severin”, Romanian-German cooperation in Science and Technology Protocol, MOE 04/R70, 2005-2006
Director: Conf.dr. Petrescu Cristina

Programe de cercetare interdisciplinare; participarea alături de alte colective de cercetare din universitate la granturi de cercetare pe teme ale domeniului de cercetare.

 

Programe de învăţământ

Programe de învăţământ universitar

Programe de învăţământ postuniversitar

 

Contact

Centrul de Studii în Medicină Preventivă

Director
Prof. univ. Dr. Brigitha VLAICU

Institutul de Sănătate Publică “Prof. Dr. L. Georgescu”

300226 Timişoara
Bul. Victor Babeş nr.16
Tel/Fax: 0256-492101
E-mail: vlaicu@umft.ro